Skip to content
Cuvintel
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

  • Cuvințel
  • Postări
  • Povești scurte
  • Joc
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

martie 15, 2023iulie 11, 2025

Inutilitatea suferinței și a necredinței

Numărul de cuvinte: 219 | Timp estimat de citire: 2 minute
Odată maestrul Zen Bankei a spus unor oameni:
„Când m-am simțit prima oară inspirat să caut iluminarea, din cauză că nu am beneficiat de îndrumarea unui maestru eliberat, am practicat tot felul de austerități, neglijându-mi trupul.
Câteodată am renunțat la contactul cu alți oameni și am trăit în izolare. Altădată mi-am făcut o cușcă din hârtie și am stat în interiorul ei, sau am coborât paravanele la ferestre și am stat într-o cameră întunecoasă, în poziția lotus, fără să-mi întind picioarele timp îndelungat, până când coapsele mi s-au umplut de răni și de puroi care mi-au lăsat cicatrici permanente.
Apoi, cum auzeam de existența unui îndrumător care trăia undeva prin vreo provincie, cum mă duceam la el să-l întâlnesc. Câțiva ani după aceasta, puține mai erau locurile din Japonia unde eu să nu fi fost.
Toate acestea s-au datorat faptului că nu întâlnisem un îndrumător iluminat. Când mintea mi s-a deschis într-o bună zi, am realizat deodată cât de nefolositor a fost să îndur trudă și suferința, și astfel am cunoscut pacea în sfârșit.
Acum vă spun aceste lucruri pentru ca voi să cunoașteți împlinirea în viața prezentă, fără a vă supune la suferințe fără rost,
dar voi nu aveți destulă credință. Aceasta deoarece nu sunteți cu adevărat serioși.”

Această postare a fost revizuită în Iulie 2025 pe Cuvintel.

Povesti japoneze Povesti pentru copii Povești scurte Povestiri Zen Inutilitatea suferinței și a necredințeipovești pentru copiipovestire Zen japoneza

Navigare în articole

Previous post
Next post

Postări aleatorii

  • Sorcova
  • Crăiasa Zăpezii
  • Proștii învățați
  • Nu e nimic fără cusur
  • Prinţesa vrăjită
  • Bătrânul grădinar și Zâna Florilor
  • Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
  • Inelul fermecat
  • Cufărul zburător
  • Nu departe de starea de Buddha
  • Toporul și văcșoara
  • Cântărețul și baba
  • Povestea lui Atoglu și a lui Gulhanîm
  • Cinci pâini
  • Cenuşăreasa
  • Catârul cu clopoţei
  • Oglindele
  • Doi fraţi cuminţi
  • Diafilm Puiul
  • Limba noastră
  • Vulpea şi barza
  • ACCELERATUL – Carte Ilustrată
  • Făt-Frumos cu părul de aur
  • Cum a devenit Hikoici nevăzut
  • Ploaia de stele
  • Cămătarul nerecunoscător
  • Privighitoarea și măgarul
  • Rezumat Matilda
  • Diafilm Scurtă Istorie
  • Tichia fermecata

©2026 Cuvintel | WordPress Theme by SuperbThemes