Skip to content
Cuvintel
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

  • Cuvințel
  • Postări
  • Povești scurte
  • Joc
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

aprilie 12, 2023iulie 11, 2025

Păsărarul cel isteț

Numărul de cuvinte: 333 | Timp estimat de citire: 2 minute
Un păsărar şi-a întins odată, pe o mirişte, plasa lui cea mare. Înainte de asfinţitul soarelui s-au lăsat pe câmp o mulţime de păsări de toate soiurile. Păsărarul a tras de frânghie şi tot stolul a rămas în plasă. Dar păsările erau tare multe și smucindu-se toate deodată s-au ridicat în văzduh cu plasă cu tot.
Zburau încet pentru că trebuiau să care si plasa. Văzând una ca asta, păsararul a prins a le urmări. Uitându-se-n toată vremea către cer, gonea îndârjit în urma păsărilor.
Ajungând în sat, se izbi de un trecător.
— Unde fugi aşa, prietene? l-a întrebat trecătorul.
— Să prind stolul care mi-a smuls plasa — a răspuns păsărarul.
— Ei, dar unde ţi-e mintea? s-a mirat trecătorul. Oare nu vezi cât de sus zboară toate la un loc? N-ai să le mai prinzi niciodată!
— Om vedea, om vedea! a răspuns păsărarul, urmându-și goana.
Când soarele a coborât către asfinţit, au prins a-şi căuta păsările loc de masă.
— Să zburăm către râu, acolo putem dormi — si-au dat rațele cu părerea. Pe lângă râu cresc trestii minunate.
— În crângul de bananieri se doarme mai bine ca oriunde — au spus papagalii.
— Vrem să dormim în baltă! au strigat ibișii- Acolo-s broaște de-a minunea!
— Vrem la râu! Vrem la râu! au strigat unele.
— Iar noi, în crângul de bananieri! au spus celelalte.
— Noi vrem la baltă! au amintit altele.
Mult au dat din ciocuri, dar la nici o încheiere n-au ajuns.
Văzând la dreapta râul, rațele au tras către apă; papagalii au luat-o atunci la stânga, către crângul de bananieri, iar ibişii au pornit înapoi, către baltă.
Dar, numai ce au încetat a se înţelege și n-au mai cărat plasa într-o singură latură, plasa a prins a coborî tot mai mult, mai mult, și păsările s-au pomenit în cele din urmă, apăsate de greutatea ei, la pământ. Atunci păsărarul şi-a strâns degrabă plasa, a pus vânatul pe umăr și-a vândut a doua zi la piaţă toate păsările.

Informațiile au fost actualizate în Iulie 2025 pe Cuvintel

Povesti indiene Povesti pentru copii Povești scurte Păsărarul cel istețpovesti indienepovești pentru copii

Navigare în articole

Previous post
Next post

Postări aleatorii

  • ARICI POGONICI – Carte Ilustrată
  • Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă
  • Dreptatea Leului
  • Nelu
  • Bunica
  • Poate că da…
  • Zâna munţilor
  • Testament
  • Fram, ursul polar
  • Departe, departe
  • Povestea unui gât de sticlă
  • Călătorul și stejarul
  • Acul şi barosul
  • Doi fraţi cuminţi
  • Un gând
  • Rezumat Fetița cu bucle aurii
  • Diafilm Sarea în Bucate
  • De Ajunul Crăciunului
  • Țiganul pocăit
  • Prezența de spirit
  • Diafilm Cuore
  • Diafilm Desculț
  • Banditul și Cotonogeală
  • Psalm VI
  • Rezumat Don Quijote de la Mancha
  • Diafilm Ivan Năzdrăvan și Zmeul
  • Mustrarea maestrului
  • Pasărea măiastră
  • Nu e nimic fără cusur
  • Diafilm Găinușa de Aur

©2026 Cuvintel | WordPress Theme by SuperbThemes