Atât să ținea măreț,
Cât gândea în sine el
Că-ntrece pe Cucuzel.
În biserici când cânta
La toți de rând să uita,
Să vază care obraz
Mai mult îl va face haz.
Astfel cum și el cântând
Și gura la toți căscând,
Zărea p-o babă plângând
Ș-adesea ochii ștergând;
Și fiind capricios,
Gândi căci cântă frumos,
Inima babii rănea
Și spre jale o pornea.
De-acest gând să-nfomura
Ș-încă mai tare zbiera,
Cât celor ce-l auzea
Urechile însurzea.
Și vrând a-și încredința
Părerea ce-l înălța,
Într-adins el într-o zi
Mătușii vreme păzii,
La un loc mai singurel
Și o-ntrebă acest fel:
-”Mamă, te jur pe Cel Sfânt,
Să-mi spui, dă de ce eu când cânt,
Tu începi să lăcrămezi
Și de plâns nu încetezi?”
Baba nimic n-a ascuns,
Ci oftând i-a dat răspuns:
-”Of! of, dragul maichii pui!
Fiindcă mă-ntrebi, să-ți spui:
Am avut un măgărel,
De ne hrăneam, biet, cu el,
Și de când s-a întâmplat
De lupii ni l-a mâncat
Orcând te auz cântând,
Plâng cu jale ascultând,
Că parcă-l auz pe el
Cu glasul cel frumușel”.
Updatat: Iulie 2025 – Cuvintel