Un țăran la tîrg plecase.
Și de vînzare luase
Un lup, un ied și o varza.
Nevrînd nici una să piarză
Și nefiind nici călare,
Vrea să treacă un rîu mare,
Care era sa-l înoate
Și să le treacă pe toate.
Stînd în loc, se socotește
Și întru sine șoptește,
Cum și în ce chip să facă
Cîte una să le treacă,
Că fiind apa prea lată,
Nu putea două dodată.
“Să trec întîi lupul, zice,
Capra varza o să-mi strice,
Să trec varza, ș-așa încă,
Lupul capra îmi mănîncă.”
Deci dacă-i veni în minte
Și trecu capra nainte,
Stătu iar să se gîndească
Ca cum să o nemerească.
Gîndind, zicea întru sine;
“Trecui una, merse bine,
Pîn-aci toate scăpară;
Acum care să trec dară?
Trecînd varza și lăsînd-o,
0 stricâ iedul rozînd-o,
Precum lupul și el iară
Îmi face iedul papară.
0, ce vită neunită
Și marfă nepotrivită!”
Dar mai gîndind: Ha! el zise,
Nevoia minte-mi trimise”,
Trecu lupul, clătind capul,
Ș-întoarse înapoi țapul.
Trecu și varza îndatâ,
Mereu făcînd judecată,
Și mergînd a doua oară,
Trecu țapui supsioară.
Omul dacă să gîndește,
Orce i să înlesnește,
Prejudecînd cele grele,
Le găsește ușurele,
Că pe cît el să gîndește,
P-atît mintea-i să tocește.
Și orce, cu judecată,
Nu-l greșește niciodată.