Skip to content
Cuvintel
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

  • Cuvințel
  • Postări
  • Povești scurte
  • Joc
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

mai 4, 2020iulie 9, 2025

Taurii şi broaştele

Numărul de cuvinte: 109 | Timp estimat de citire: 1 minut
Doi Tauri – e cam mult de-atunci –
Se războiau de mama focului
De dragul unei mândre Junci
Şi pentru stăpânirea locului.
Cum tot privind la harţa lor
O Broască suspina de zor,
O-ntreabă alta, oarecare:
– Dar ce-ai, surată? Ce te doare?
– Mă mai întrebi, în loc să tremuri?
Ne-aşteaptă, soro, grele vremuri.
Învinsul, izgonit din lunci,
În mlaştină s-o surghiuni
Şi noi, strivite, vom pieri
Din pricina acestei Junci!
Într-adevăr, cel biruit
În mlaştină s-a pripăşit
Şi sub copitele lui tari
Cu nepăsare le-a strivit.
Cei mici, de când se ştie, tot au de suferit,
Din pricina gâlcevii celor mari.

Această postare a fost revizuită în Iulie 2025 pe Cuvintel.

Jean de La Fontaine Povesti pentru copii fabulăJean de La Fontainepovești pentru copiiTaurii şi broaştele

Navigare în articole

Previous post
Next post

Postări aleatorii

  • Pasărea rănită c-o săgeată
  • Rezumat Colt alb
  • Casa lui Socrate
  • De-abia plecaseşi
  • Lupul, țapul și varza
  • Apolodor, un pinguin calator – Carte Ilustrată
  • Diafilm După plată și răsplată
  • Stan Bolovan
  • Broasca ţestoasă cea fermecată
  • Toamna
  • Călin-Nebunul
  • Cotoşman năzdrăvanu
  • Leul şi şoricelul
  • Lebăda şi puii corbului
  • Crăiasa Zăpezii
  • Diafilm Oul Năzdrăvan
  • Diafilm Desculț
  • Neghiniţă
  • Șoarecile
  • Cum i-a vândut Hikoici prințului o umbrelă vie
  • Soacra cu trei nurori
  • Povestea unui om leneş
  • Spaima zmeilor
  • Diafilm Din lumea fericită a copiilor
  • Mielul murind
  • Brumarul
  • Rezumat Scufita rosie
  • Trecea un om pe drum
  • Ion Ion
  • Povara

©2026 Cuvintel | WordPress Theme by SuperbThemes