Skip to content
Cuvintel
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

  • Cuvințel
  • Postări
  • Povești scurte
  • Joc
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

mai 4, 2020iulie 10, 2025

Măgarul cu bureţi de mare şi cel cu sare în spinare

Numărul de cuvinte: 196 | Timp estimat de citire: 1 minut
Mai ţanţoş ca-mpăraţii romani, un cărăuş
Mâna cu sârg
Doi măgăruşi,
La drum, spre târg.
Unul, fără bici sau pinteni,
Tropăia cu paşii sprinteni
Cu bureţi de mare-n sac,
Lângă celălalt, – posac
Şi greoi ca unul care
E ursit să care sare.
În tropot de copite şi-n cânt de zurgălăi,
Trecură munţi şi punţi şi căi şi văi
Şi-ajunseră în zarea cu lanuri verzi de grâu,
La vadul dinainte ştiut, al unui râu.
C-un băţ în mâna dreaptă-n loc de frâu,
Încălecând, ca un mocan, pe deşelate,
Pe măgăruşul cu bureţi în spate,
Îl mână dindărăt pe cel cu sare
Pe unde nu e apa tocmai mare.
Dar zadarnică e cazna,
Că Măgarul pleacă razna
Şi-nfundându-se-ntr-o groapă
Sarea se topeşte-n apă
Şi de greutate-l scapă.
Cel cu bureţi, fireşte, văzând isprava lui,
Îşi părăseşte vadul, pornind şi el haihui
Şi – bâldâbâc – alunecând în groapă,
Măgar, samar şi călăreţ s-adapă!
Bureţii, îmbibaţi şi grei,
Îl trag şi pe nepricopsitul
De măgăruş, la fund cu ei.
Şi cărăuşul îşi găsea sfârşitul
De nu sărea să-l scape nu-ştiu-cine.
Cu ochii-n patru, vezi doar ce-i de tine
Şi nu maimuţări pe orişicine!

Revizuit ultima dată în Iulie 2025, pe Cuvintel

Jean de La Fontaine Povesti pentru copii fabulăJean de La FontaineMăgarul cu bureţi de mare şi cel cu sare în spinarepovești pentru copii

Navigare în articole

Previous post
Next post

Postări aleatorii

  • Palatul de cleştar
  • Vorbind și ascultând
  • Diafilm Neghiniță
  • Mic şi mare
  • Omul de piatră
  • Fata din soc
  • Cum a devenit Hikoici nevăzut
  • Făt-Frumos din lacrimă
  • Ce zic oamenii de mine
  • Fluturii
  • Calul vândut şi diamantul cumpărat
  • Soacra cu trei nurori
  • Diafilm Găinușa de Aur
  • Boierul şi argatul
  • Înşir-te mărgăritar
  • Gând-bun și Gând-rău
  • Mărul care râde și mărul care plânge
  • Cele trei rodii aurite
  • Rezumatul poveștii Iepurele și broasca țestoasă
  • Lupul şi câinele
  • Cantecul lui Marcos Pasa (Bruiaman Pasa)
  • Bietul Ion
  • Frumoasa adormită
  • Măgarul galeş
  • Diafilm Greierul și Furnica
  • Rezumat Jack si vrejul de fasole
  • Diafilm Amintiri din copilărie
  • Mica – Fărămica
  • Rezumat Hansel si Gretel
  • Borta-vântului

©2026 Cuvintel | WordPress Theme by SuperbThemes