Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zăbranice,mută,
Intră ca un taur cu cornu-n stihie,
Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:
În împărăţie de beznă şi lut să se facă
Grădina bogată şi ograda saracă.
Cetatea să cadă-n nămol,
Păzită de spini şi de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini,cenuşa,s-a acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie,şi vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Subolii şi viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Să fete în purpură şoarecii sute.
Gângănii şi molii necunoscute
Să-şi facă-n tezaur cuibare,
Sătule de aur şi mărgăritare.
Pe strunele de la viori şi ghitare
Să-ntinză păianjeni corzi necântatoare.
Intâi,însă,viaţa,bolind de durată,
Să nu înceteze deodată,
Şi chinul să-nceapă cu-ncetul.
Să usture aerul greu ,ca oţetul.
Să şchiopete ziua ca luntrea dogită,
Sa-ntârzie ora în timp să se-nghită,
Şi,nemărginită,secunda
Să-şi trecă prin suflet,gigantică ,unda:
Pe sârma tăioasă-a veciei ,în scame
Şi rumegătura să vi se destrame.
Gâtlejul,fierbinte de sete,
Să cate scuipat să se-mbete,
Şi limba umflată-ntre buze
Să lingă lumina şi ea să refuze,
Şi-n vreme ce apa din şesuri se strânge,
Să soarbă-n mocirla copitelor sânge.
Şi strugurii viei storşi cu muşcătura
Să lase în gură coptura.
Coboară-se cerul,furtuni de alice
În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni,
Vârtej urmărindu-i pe semeni.
Odihna cerându-i, pământul să-nţepe
Ivindu-se şerpii când somnul începe.
Text revizuit pentru acuratețe în Iulie 2025, Cuvintel