Pe o câmpie
Mare, bogată,
Urmă odată
O bătălie
Aspră, cumplită, neasemănată,
Încât cadavre nenumărate
Zăceau grămadă neîngropate.
Corbii îndată luară ştire;
Lacomi de pradă, ei năvăliră,
Şi cu grăbire
Aci sosiră.
Şi după ce mâncară, şi după ce băură
Mult sânge, începură
C-un glas îngrozitor
Să cânte cina lor.
Barza cea simţitoare,
Care pe om iubeşte
Şi-n preajmă-i se nutreşte,
Văzându-i, de departe
Le strigă: „Cum se poate
Aşa neruşinare?
E locul pentru cină? e ora de plăcere,
Pe un pământ de doliu, în ziua de durere?
Mumele îşi plâng fiii;
Izvorul bogăţiei,
Câmpul, e ruinat,
Iar voi vă îndopaţi,
Şi cântaţi!”
– „D-aceasta ne iertaţi –
Răspunse deodată,
Ceata întunecată –
Omului cât îi place
Poate fi ruinat,
Dar noi suntem în pace
Şi mult ne-am îngrăşat.”
Acei ce de-a ţării grea soartă profitară,
Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălţară,
Ce prin trădări, baseţe, sânt astăzi mari, bogaţi,
Poate şi decoraţi,
După a mea părere, sânt corbi neruşinaţi.
Dar aş dori să-mi spuneţi, domnilor cititori,
(Căci eu vorbesc d-o ţară
De tot imaginară)
La noi să află oare astfel de muritori?
Dacă aveţi de oameni idee aşa proastă,
Las răspunderea toată asupra dumneavoastră.
Corbii şi barza
Numărul de cuvinte: 194 | Timp estimat de citire: 1 minut
Dragi prieteni, pregătiți-vă să porniți într-o aventură fermecată, unde fiecare colț ascunde o poveste și fiecare pas este un mister de descoperit! În acest tărâm al imaginației, prietenii necuvântători au secrete de împărtășit, iar copacii șoptesc taine uitate. Sunteți gata să aflați ce surprize vă așteaptă?