Castorul şi alte lighioni

Mai multe lighioane, locuind într-o vale,
Erau des vătămate d-un iute râu vecin,
Care, ieşind cu zgomot din malurile sale,
Strica vizunii, cuiburi, şi traiul lor cel lin.
Ele dar s-adunară
Şi mult se consultară,
Ce fel ar putea face,
Şi prin care mijloace
Stavilă ar opune
L-acea înecăciune.
„Fraţi – zise un castor,
Zidar de soiul lui –
Eu asta socotesc,
De mi-ţi da ajutor,
Să m-apuc să clădesc
Zid tare de pământ şi apei să-l opui.”
– „Bravo! bine-ai gândit,
Strigară toţi pe loc;
Eşti patriot vestit
Şi mare dobitoc.”
Castorul încântat,
Făr-a mai zăbovi,
S-apucă de lucrat,
Dar nu fu ajutat,
Şi pre rău izbuti,
Căci râul furios,
De multe ploi umflat,
Izbi ş-azvârli jos
Pământul înălţat.
Atunci ceilalţi fugind
Pe meşter blestemau
Şi toţi îl defăimau
Zicând: „Ce ticălos,
El a pricinuit
Răul ce s-a-ntâmplat,
Pentru că a cercat,
În neroada-i dorinţă,
Lucru peste putinţă;
Eu l-am povăţuit,
Dar nu m-a ascultat,
Şi de aceea noi
Tragem aste nevoi”.
Adeseori virtutea aşa se preţuieşte:
Orice nobilă faptă, orice dreaptă-ncercare,
Pentru-al mulţimii bine ş-a ţării apărare,
Mişeii o defaimă, daca nu izbuteşte.

M-am întors la acest articol în Iulie 2025 – Cuvintel