Cine știe carte are patru ochi

Un țăran tot auzind
Pe unii, alții vorbind:
Cîți știu carte și citesc
Cu patru ochi să numesc,
A plecat la tîrg și el.
În desagă cu un miel.
Vîndu mielu, luă bani
Și merse prin lipscani
De ochi de om întrebînd
La ce negustori să vînd,
Cu care poate citi,
A scrie ș-a socoti.
Un boltaș l-a auzit
Și după ce l-a poftit,
I-a dat niște ochelari
Ca să vază toate mari.
El dacă i-au așezat
Ș-ntr-o carte s-a uitat,
A zis : – Apoi mă căznesc
Ș-uite, nu poci să citesc.
Neguțătorul, ș-alți avînd,
I le arătă zicînd :
– Vezi, ăștia sînt boierești,
Doar vei putea să citești.
El prin ei cum s-a uitat
A zis : -Geabă mi le-ai dat,
Că nu poci citi de loc;
Să vede că n-am noroc.
Boltașul, privind la el,
I-a zis : – Eu mai am un fel
Și crez c-o să poți cu ei,
Dar sînt prea scumpi și nu iei.
El zise : – Adu-i încoci,
F’e scumpi numai să poci.
Dacă i-a dat, a zis iar :
– Și cu acești în zădar,
Că, uite, ochii-mi bleojdesc
Și tot nu poci să citesc.
Of ! și ce poftă aveam,
Acasă cînd mă gîndeam!
Vînzătorui l-a-ntrebat:
– Cum te văz, n-ai învățat,
Și acum te căznesti
Pentru întîi să citești?”
– Vezi bine a răspuns el,
D-aceea venii c-un miel,
Că d-aș ști eu să citesc,
De aștea ce-mi trebuiesc?

Această postare a fost revizuită în Iulie 2025, pe Cuvintel