Cocoşul şi vulpoiul

Într-un copac, pe-o creangă, sta un cocoş de pază.
Era bătrân cocoşul şi-avea o minte trează.
– Prietene – cu dulce glas, i se-adresează un vulpoi –
Te-nştiinţez că de acum nicicând nu vom mai fi-n război.
E pace generală –
Şi poţi, fără-ndoială,
Să vii să te sărut.
Te-aştept să-mi faci plăcerea chiar în acest minut,
Căci douăzeci de poşte am azi de străbătut.
Ai tăi şi tu, de bună seamă,
Vă veţi vedea de treburi, fără teamă.
Din partea noastră-a tuturor – tot sprijinul, ca de la fraţi.
Puteţi din astă-seară în voie să jucaţi.
Deci, vino să primeşti
Sărutul dragostei frăţeşti.
– Amicul meu, cocoşu-i spune, să ştii că pentru mine
Nu cred că este
O mult mai bună veste
Decât e cea a unei păci depline
Şi-s bucuros s-o aflu de la tine.
Dar, iată, că zăresc venind încoace pe cărare
Doi câini de vânătoare.
Mai mult ca sigur este
Că-s curieri şi-aduc aceeaşi veste.
Aleargă şi-ntr-o clipă au să ajungă-aici;
Cobor ca, împreună, să fim cu toţi amici.
– Adio, mă grăbesc, vulpoiul îi vorbi.
Am de parcurs drum lung. Rămâne-n altă zi
Succesul să-l cinstim. Să fie sigur, a fugit,
De stratagema sa nemulţumit.
Râzând, cocoşul cel bătrân şi-a zis, deplin satisfăcut:
„Să poţi să-nşeli pe-nşelător, de două ori e mai plăcut!”

Informații corectate și actualizate: Iulie 2025 – Cuvintel