Skip to content
Cuvintel
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

  • Cuvințel
  • Postări
  • Povești scurte
  • Joc
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

mai 1, 2020iulie 10, 2025

Micul vânător

Numărul de cuvinte: 427 | Timp estimat de citire: 3 minute
Spunea Mihnea către câine:
– „Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;
Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face „mâine” odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să vad şi eu cum mor
Păsărelele din zbor…
Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? Dar
Am să stau să vad cum moare?
Că eu plâng, măi Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat.
Că spunea că nu-i păcat…
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar…
Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Dacă-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?
Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric’
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâini ce bine
Îmi stă mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
– „Ce mai pui de vânător!”
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata – „Ţine
Puşca drept, şi trage bine!”
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,
Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?
Am să plâng mai rău ca ele…
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!
Dar de-aş spune tatei oare
Că pân’ mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?
Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?
Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciună
Pentr-un „bravo” luat în drum
Pe nedrept? Ba nicidecum,
Eu răspund vorba curată
Cum e drept, şi alt nimic –
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic”.

Verificat pentru acuratețe în Iulie 2025, de echipa Cuvintel

Elena Farago Elena FaragoMicul vânătorpoezie

Navigare în articole

Previous post
Next post

Postări aleatorii

  • Lupul şi cei şapte iezi
  • Diafilm Voinicelul
  • Diafilm Harap Alb
  • Nu departe de starea de Buddha
  • Norocul dracului
  • Degeţica
  • Iarna pe uliţă
  • Diafilm Corbul și Vulpea
  • Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
  • Motanul pedepsit
  • Cantecul lui Marcos Pasa (Bruiaman Pasa)
  • Hansel şi Gretel
  • Privighitoarea şi păunul
  • Povestea unui gât de sticlă
  • Prostia omenească
  • Punguţa cu doi bani
  • Testament
  • Pravoslavnicul şi slăninile
  • Matiușa Cenușiul
  • Creion
  • Ion Roată şi Cuza-Vodă
  • ​Logodnicul prostănac
  • Arborele de ceai verde
  • Probabil
  • Ursul şi vulpea
  • Ţareviciul Ivan şi prinţesa Marfa
  • Unchiaşul şi Măgarul
  • Diafilm Norișor
  • Departe, departe
  • Meşterul Manole

©2025 Cuvintel | WordPress Theme by SuperbThemes