Skip to content
Cuvintel
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

  • Cuvințel
  • Postări
  • Povești scurte
  • Joc
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

aprilie 12, 2023iulie 11, 2025

Povestea prietenului rău

Numărul de cuvinte: 446 | Timp estimat de citire: 3 minute
Întâlnindu-se odată şacalul şi cămila, au şi ajuns prieteni la toartă.
Într-un rând, şacalul i-a spus cămilei:
— Haidem, prietenă, să trecem pe celălalt mal. Creşte acolo o trestie dulce cum n-a mai fost pe lume!
— Suie-n spinarea mea! s-a bucurat cămila. Îndată ne-om vedea pe malul celălalt!
A sărit şacalul în spinarea prietenei lui și ea l-a purtat degrabă peste râu. Nu mințise şacalul. Lângă mal se-ntindea un minunat câmp cu trestie de zahăr.
Cu mare plăcere a rătăcit cămila prin câmpul cu trestii şi tare s-a lacomit la mâncare. În vremea asta, pe mal, şacalul prindea peşte. Atât erau de mulţi peşti, încât către amiază şacalul se simţi chiar prea sătul. Dormind oleacă, a alergat apoi către cămilă şi, de mulţumit ce era, a prins a rătăci pe câmp, lătrând din răsputeri.
Locuitorii unui sat din preajmă l-au auzit. Au apucat nişte reteveie şi-au gonit spre câmp. Dar numai ce-a zărit oamenii, că şacalul s-a ascuns degrabă într-un tufiş.
Ţăranii au văzut cămila care le mânca trestiile de zahăr şi-au început s-o ciomăgească.
Mai mult moartă decât vie, bătută măr, cămila a izbutit cu chiu cu vai să scape de oameni şi să nimerească la râu. Aici a ajuns-o din urmă şacalul şi, ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut, a zis:
— E timpul să mergem acasă.
— E timpul — a răspuns cămila.
​ — Atunci am să-ţi sar în spinare
— Sari — i-a îngăduit cimila.
Dacă s-au îndepărtat oleacă de mal, a întrebat cămila:
— Spune, prietene, ce te-a apucat de-ai urlat atât de tare? Oare nu ştiai că oamenii din sat se vor aduna la urletele tale şi mă vor ciomăgi? De ce ai făcut una ca asta?
— Nu ştiu — a răspuns liniştit şacalul. Habar n-am! Am eu, aşa, un obicei; după o masă bună, urlu cât pot.
— A, atunci e cu totul altceva — a vorbit cămila. Dacă-i un obicei de-al tău, se cheamă că n-ai nicio vină.
Când a ajuns la mijlocul râulul, unde era tare adâncă apa, cămila a spus:
— Ştii ceva, şacalule? Aş vrea să mă bălăcesc niţel.
— Ce-ţi veni? a strigat şacalul. Vezi doar că suntem în partea cea mai adâncă a râului! Nu face una ca asta! Şi-apoi… de ce să te bălăceşti tocmai acu’?
— Nu ştiu — i-a răspuns cămila. Habar n-am! Am eu, aşa, un obicei: după ce sunt ciomăgită, îmi place nespus să mă scald!
Şi grăind aşa, cămila s-a vârât cu capul sub apă. Iar când a ieşit din nou la fața apei, şacalul nu-i mai stătea în spinare: se înecase.
Şi nimănui nu i-a părut rău după şacal, și nimeni nu și-a amintit de el. Asta-i soarta prietenilor răi.

Informațiile au fost actualizate în Iulie 2025 pe Cuvintel

Povesti indiene Povesti pentru copii Povești scurte Povestea prietenului răupovesti indienepovești pentru copii

Navigare în articole

Previous post
Next post

Postări aleatorii

  • Proștii învățați
  • Floriţa din codru
  • Nelu
  • Ceașca de ceai
  • Rezumat Muzicanții din Bremen
  • Păzitoarea de gâşte
  • Motanul pedepsit
  • Broasca ţestoasă cea fermecată
  • Descântec
  • Cei trei fraţi împăraţi
  • Gândăcelul
  • Bărbatul cel tont
  • Lupul şi cei şapte iezi
  • Cum l-a speriat iepurele pe tigru
  • Vântul şi soarele
  • Soarele, vântul și gerul
  • O, mamă…
  • Diafilm Fata săracului cea isteață
  • Rezumat Aladin și lampa fermecată
  • Limba noastră
  • Adevărul sau cucoşul de la moară
  • Diafilm Poveste cu Șoricei
  • Povestea porcului
  • Stejarul şi trestia
  • Micul vânător
  • Uliul şi găinile
  • Brumarul
  • Balada lui Pintea
  • Poveste despre Preaînțeleapta Vasilisa
  • Sila Ţarevici şi Ivan Cămaşă Albă

©2026 Cuvintel | WordPress Theme by SuperbThemes