Skip to content
Cuvintel
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

  • Cuvințel
  • Postări
  • Povești scurte
  • Joc
Cuvintel

Lecturi pentru copii mici – basme, fabule și poezii

martie 15, 2023iulie 12, 2025

Statueta lui Buddha și egoismul

Numărul de cuvinte: 178 | Timp estimat de citire: 1 minut
Un călugăr budist, aflat în căutarea iluminării, a construit o statuie a lui Buddha, pe care apoi a acoperit-o cu aur. Mulțumit de produsul muncii sale, a purtat-o cu sine oriunde a mers, toată viața sa.
La un moment dat, călugărul a ajuns într-un templu în care fiecare călugăr avea câte o statuie aurită a lui Buddha, extrem de asemănătoare cu propria lui statuie.
Atunci când a vrut să îi aducă lui Buddha o ofrandă, călugărului nu i-a plăcut ideea că fumul frumos mirositor va ajunge și la celelalte statuete. Dorea să fie clar că ofranda e doar pentru Buddha al său.
Atunci, a făcut un fel de tub, prin care a captat fumul și l-a orientat numai spre nările propriei statuete.
A reușit – niciun fir de fum nu a ajuns la ceilalți Buddha din templu. Dar, când a îndepărtat tubul, a văzut că statueta lui avea nasul negru de la fum. Oricât de mult a încercat, nu a mai putut să șteargă vreodată acea murdărie, urmă a propriului egoism.

Verificat și gata de citit: Iulie 2025, Cuvintel

Povesti japoneze Povesti pentru copii Povești scurte Povestiri Zen povești pentru copiipovestire Zen japonezaStatueta lui Buddha și egoismul

Navigare în articole

Previous post
Next post

Postări aleatorii

  • Frumoasa lumii
  • Povestea babei și a cocoșului
  • Iepurele, ogarul şi copoiul
  • Cântărețul și baba
  • Diafilm Mihăiță Tunaru
  • Mica Sirenă
  • Diafilm Povestirile lui Iepurilă
  • Diafilm Robinson Crusoe
  • Primăvara mea
  • Diafilm Tabloul Fermecat
  • ​Vulpea a scăpat, tigrul a fost ucis
  • De cînd ploaia cu cîrnații
  • Diafilm Sabia de Foc
  • Cotoşman năzdrăvanu
  • Corbul şi vulpea
  • Trecea un om pe drum
  • Cerșetorii călători
  • Omul de piatră
  • Sila Ţarevici şi Ivan Cămaşă Albă
  • Diafilm Măriuca
  • Pomul cu merele de aur
  • Feciorul moștenitor
  • Balada lui Ion Berciu
  • Diafilm Ursul Păcălit de Vulpe
  • Zen și lumea
  • Mielul murind
  • De ce-i place tigrului carnea de maimuță
  • Diafilm Scufița Roșie
  • Statueta lui Buddha și egoismul
  • Darul piticilor

©2026 Cuvintel | WordPress Theme by SuperbThemes