Departe, frate, departe,
Departe şi nici prea foarte,
Sus, pe şesul Nistrului,
Pe pământul turcului;
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi,
Ce răsar dintr-o tulpină
Ca cinci fraţi de la o mumă,
Şedea Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos;
Şedea Toma cel vestit
Lângă murgu-i priponit
Cu ţăruşul de argint
Bătut negru în pământ;
Şi pe iarbă cum şedea,
Mândră masă-şi întindea
Şi tot bea şi veselea
Şi din gură-aşa zicea:
– Închinare-aş şi n-am cui!
Închinare-aş murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Şi de fugă numai bun;
Închinare-aş armelor,
Armelor, surorilor,
Dar şi ele-s lemne seci,
Lemne seci, oţele reci!
Închina-voi ulmilor,
Urieşii culmilor,
Că sunt gata să-mi răspunză
Cu freamăt voios de frunză,
Şi-n văzduh s-or clătina
Şi mie s-or închina!
Iată, mări, cum grăia,
Că-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Şi se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste câmpuri se uita
Şi zărea un hoţoman
Pe-un cal negru dobrogean,
Pe-un cal sprinten voinicesc…
Plătea cât un cal domnesc.
Hoţomanul nalt, pletos
Cum e un stejar frunzos,
Era Manea cel spătos,
Cu cojoc mare, miţos,
Cu cojoc întors pe dos,
Şi cu ghioaga nestrungită
Numai din topor cioplită.
El la Toma-ncet venea
Şi din gură-aşa-i grăia:
– Alei! Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos,
Ce ne calci moşiile
Şi ne strici fâneţele?
Boier Toma Alimoş
Îi da plosca cu vin roş:
– Să trăieşti, Mane fărtate!
Dă-ţi mânia după spate,
Ca să bem în giumătate.
Mane cu stânga lua,
Cu dreapta se înarma,
Paloşul din sân scotea,
Ş-aşa bine-l învârtea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că pe Toma mi-l tăia
Pe la furca pieptului,
La încinsul brâului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului.
Toma crunt se oţerea…
Mane-n scări se-nţepenea,
Dos la fugă şi punea.
– Alelei! fecior de lele!
Căci răpişi zilele mele!
De te-aş prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Şi cum sta de cuvânta,
Maţele şi le-aduna,
În coşuri şi le băga,
Pe deasupra se-ncingea
Şi la murgu-i se ducea
Şi cu murgu aşa grăia:
– Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la bătrâneţe
Cum puteai la tinereţe!
Murgul ochii-şi aprindea,
Necheza şi răspundea:
– Iată coama, sai pe mine
Şi de-acum te ţine bine,
Să-ţi arăt la bătrâneţe
Ce-am plătit la tinereţe!
Toma iute-ncăleca,
După Mane se lua
Şi mereu, mereu striga:
– Alelei! murguleţ mic,
Alei! murgul meu voinic,
Aşterne-te drumului
Ca şi iarba câmpului
La suflarea vântului!
Murgul mic se aşternea,
Mane-n lături se zărea,
Toma turba şi răcnea:
– Tăiatu-m-ai tâlhăreşte,
Fugitu-mi-ai mişeleşte.
De te-as prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Stăi pe loc să ne-ntâlnim,
Două vorbe să grăim,
Două vorbe oţelite
Cu paloşele grăite!
Mane-n lături tot fugea,
Iară Toma-l agiungea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că din fugă mi-l tăia
Giumătate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Mane-n două jos cădea,
Toma murgului zicea:
– Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
Ochii-mi se painginesc,
Norii sus se învârtesc.
Te grăbeşte, aleargă, fugi
Şi ca gândul să mă duci
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Că eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sări!
Iar când sufletul mi-oi da,
Când nu te-oi mai dezmierda,
Din copită să-ţi faci sapă,
Lângă ulmi să-mi faci o groapă,
Şi cu dinţii să m-apuci,
În tainiţă să m-arunci,
Ulmii că s-or clătina,
Frunza că s-a scutura,
Trupul că mi-a astupa.
Articol de actualitate, revizuit în Iulie 2025, pe Cuvintel